Kevin De Bruyne, unul dintre cei mai importanți oameni ai lui Manchester City în drumul spre cucerirea Ligii Campionilor, a aflat cât va lipsi de pe gazon după ce a ieșit de pe gazon accidentat tocmai în marea finală încă din minutul 35.
Pep Guardiola a rămas fără unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei și totodată, cel mai bun pasator, încă din prima repriză, după ce belgianul a resimțit dureri la un tendon și nu a mai putut continua partida de la Istanbul, fiind înlocuit cu Phil Foden.
La o zi distanță de la triumful istoric al „cetățenilor”, Kevin De Bruyne a aflat și diagnosticul medicilor, care nu este deloc unul fericit: va absenta de pe gazon aproximativ trei luni, ceea ce înseamnă că va rata toată perioada de pregătire de vară și chiar și debutul noului sezon, preconizându-se că va fi din nou la 100% din punct de vedere fizic la începutul lunii septembrie.
După joc, belgianul a dezvăluit că, din cauza unor mici probleme la un tendon, dar și a numărului ridicat de partide pe care le-a disputat în acest sezon și a efortului depus, doctorii l-au avertizat încă din urmă cu două luni că riscă să se accidenteze dacă va forța.
„Am dat tot ce am avut pentru echipă și oamenii de la City știu asta. Sunt mândru pentru tot ce am reușit să fac. M-am simțit bine săptămâna asta, dar de două luni mi s-a tot spus că pot suferi o accidentare. Mi-am asumat riscul. M-am luptat toată cariera pentru a câștiga acest trofeu alături de colegii mei”, a spus Kevin De Bruyne, după meci.
Kevin De Bruyne a jucat aseară în cea de-a doua finală de Liga Campionilor a carierei sale, iar dacă pentru echipă finalul a fost, de această dată, unul fericit, la nivel personal, belgianul a trăit același deznodământ: și în 2021, împotriva lui Chelsea, meci pierdut la vremea respectivă de City cu 0-1, a fost forțat să părăsească terenul accidentat, după un contact dur cu fundașul Antonio Rudiger.
Mijlocașul a suferit atunci o fractură nazală și o fractură la nivelul orbitei stângi și nu a mai putut continua jocul, însă nu a fost afectat pe termen lung.
„Salut, tocmai ce am ieșit din spital. Diagnosticul este fractură nazală și fractură la nivelul orbitei stângi. Mă simt bine acum. Sunt în continuare dezamăgit, evident, dar ne vom reveni”, a transmis Kevin De Bruyne la scurt timp după acel moment, prin intermediul rețelelor de socializare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER